Curatoriat de Marius Babias şi Sabine Hentzsch, proiectul Spaţiul Public Bucureşti | Public Art Bucharest 2007 reprezintă un discurs transdisciplinar între artă, arhitectură, dezvoltarea urbană, educaţia şi cultura tinerilor, în societate şi sfera publică. Proiectul Spaţiul Public Bucureşti | Public Art Bucharest 2007 include o serie de proiecte artistice, dezbateri publiceşi intervenţii mediaticeşi urmăreşte confruntarea publicului cu dezvoltările sociale, iniţierea dezbaterilor publiceşi contribuţia culturală la dezvoltarea democraţiei. Localizat în România sub dubla influenţă a globalizării şi postcomunismului, spaţiul public este un indicator pentru starea societăţii şi a democraţiei, precum şi a relaţiilor sociale între locuitori. Nucleul proiectului este reprezentat de un spaţiu de proiect nou, care acoperă practici culturale eterogene şi un spectru larg de scene urbane într-un set unitar cu atribuţii multifuncţionale. Spaţiul de proiect este un punct de întâlnire, informare, o arhivă, un loc pentru prezentări şi dezbateri, reprezentând astfel atât o platformă pentru proiectul integral, cât şi un „proiect artistic“ în sine.
Modul în care este structurat un oraş, modul în care sunt combinate domeniile „locuit“, „lucru“,„comerţ“ şi „timp liber“ dezvăluie aspecte referitoare la parametrii sociali din trecut şi permit o concluzie asupra condiţiilor de viaţă ale locuitorilor în postcomunism. Spaţiul public reflectă situaţia generală a oraşului şi a societăţii. Spaţiul public al unui oraş se defineşte, în primul rând, prin interacţiunea socială a locuitorilor, precum şi prin modul în care persoanele care locuiesc în el percep, experimentează şi trăiesc oraşul lor. Spaţiul public este un mod activ de experimentare a oraşului de către locuitorii acestuia.
Spaţiul Public Bucureşti | Public Art Bucharest 2007 este un proiect-pilot organizat de Goethe-Institut Bukarest în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) şi Allianz Kulturstiftung şi
care va continua în 2008. Din prima fază a proiectului în 2007 fac parte următorii artişti:
Mircea Cantor, Anetta Mona Chişa/Lucia Tkáčová, Nicoleta Esinencu, H.arta, Daniel Knorr,
Dan Perjovschi şi Lia Perjovschi.