Care ar fi principalele concluzii care s-au desprins în urma conferinţei de vineri [20 aprilie]?

Principala concluzie a conferinţei a fost, ca şi premisa proiectului, aceea că e necesară în Bucureşti o dezbatere despre spaţiul public, o dezbatere multi-disciplinară şi care să implice atât profesionişti din domeniile culturale cât şi autorităţile locale. Participanţii la conferinţă au adus exemple pentru felul în care arta poate activa această dezbatere şi poate oferi un puls pentru starea democraţiei. Aşa cum au arătat proiectele prezentate de artistul Olaf Metzel, arta în spaţiul public urmăreşte crearea unei situaţii în care locuitorii oraşului sunt provocaţi să devină parteneri activi la discuţia despre oraşul lor şi să-şi asume acest oraş ca “al lor”. Prezentând discuţiile aprinse generate de proiectele sale, artistul a arătat că reacţia publicului constituie cel puţin jumătate din substanţa unei lucrări în spaţiul public.
Participanţii la masa rotundă din cea de-a doua parte a conferinţei au preluat această idee, şi au subliniat necesitatea re-obişnuirii locuitorilor bucureşteni cu faptul că oraşul este acel loc dinamic pe care ei ar trebui să-l creeze prin reacţia lor. Dificultatea de a convinge autorităţile că proiectele critice de artă în spaţiu public pot transforma locuitorii unui oraş din spectatori pasivi în cetăţeni activi şi astfel pot contribui la dezvoltarea unei societăţi democratice, a fost menţionată de participanţi, obţinerea de aprobări pentru acest tip de proiecte fiind un proces lung şi dificil oriunde, nu doar în România. Importantă este însă responsabilizarea celor care sunt în măsură să decidă felul în care spaţiul public este administrat şi organizat.

Cum credeţi că veţi reuşi să stabiliţi legături între mediul artistic şi autorităţi? La conferintă aţi invitat atât primarul, cât şi pe directorul ICR. Cum s-a justificat prezenţa lor (în afară de faptul că sunt parteneri?)

Întrucât acest proiect nu este un eveniment artistic izolat şi el se adresează locuitorilor oraşului ca cetăţeni participanţi la crearea unei democraţii, este esenţială participarea personalităţilor care au un rol important în instituţiile publice. Atragerea lor în proiect nu urmăreşte doar un scop de imagine, dar aspiră şi la implicarea acestor instituţii pe termen lung în acest proiect. După cum s-a remarcat la conferinţă, deocamdată acest gen de iniţiativă vine cel mai des din partea institutelor străine, însă e nevoie ca el să devină preocuparea constantă a autorităţilor şi instituţiilor locale sau naţionale, şi chiar să se permanentizeze în forma creării unei instituţii independente pentru arta în spaţiul public.

Dincolo de un proiect de succes, credeţi că efortul curatorilor şi al artiştilor se va vedea concret în ceea ce numim "spaţiu public bucureştean"?

Un proiect de succes are întotdeauna şi rezultate concrete, acestea se pot vedea deja în cazul proiectului de la Bucureşti în interesul pe care proiectul l-a creat pentru personalităţile culturale ale capitalei. Scopul acestui proiect nu este însă « înfrumuseţarea » şi mobilarea oraşului, de aceea rezultatele vor fi măsurate prin gradul în care locuitorii capitalei vor deveni mai conştienţi de rolul lor în configurarea spaţiului public ca mediu în care ei interacţionează cu ceilalţi mai mult decât cu un ansamblu de clădiri şi străzi, în care oraşul este un cadru pentru relaţiile sociale.
În opinia lui Horia-Roman Patapievici, mimetismul românesc faţă de acţiuni de succes va determina replicarea acestui proiect, însă aceasta poate fi privită în sens pozitiv, şi mai mult, ea trebuie înţeleasă nu ca o reproducere formală ci ca un model de atitudine critică prin a cărei exersare constantă spaţiul public se poate sustrage intereselor politice şi comerciale şi reintra în « patrimoniul » locuitorilor.

Un interviu realizat de George Onofrei cu Raluca Voinea, pentru Suplimentul de Cultură  Nr. 125, 28 Aprilie-04 Mai 2007